Viața este un dar de la Dumnezeu, un dar foarte prețios. Oamenii prețuiesc viața pământească și încearcă să o îmbunătățească, să o protejeze și să o prelungească. Totuși, fiecare știe că, mai devreme sau mai târziu, viața pământească se încheie.
Când l-a creat pe om, Dumnezeu i-a dat și viață spirituală, care îi făcea posibilă părtășia cu Dumnezeu — adevărata binecuvântare. Dar omul a încălcat porunca lui Dumnezeu și a pierdut această viață spirituală.
Omul a mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului, despre care Dumnezeu spusese: «...în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit» (Geneza 2:17).
Păcatul l-a îndepărtat pe om de Dumnezeu și a rupt relația apropiată pe care o avea cu El.
Odată cu păcatul, în viața oamenilor au intrat frica, durerea și moartea.
Omul încearcă să găsească pacea și fericirea prin propriile puteri, dar nu se poate elibera singur de păcat și nu își poate reface relația cu Dumnezeu.
De aceea, omul are nevoie de Dumnezeu și de mântuirea Lui.
Dumnezeu i-a iubit pe oameni și continuă să-i iubească, chiar dacă ei s-au întors de la El. Pentru a-i reda omului ceea ce pierduse în grădina Edenului, Dumnezeu L-a trimis în această lume păcătoasă pe Fiul Său, Isus Hristos.
Despre scopul venirii Sale, Hristos a spus: «Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug» (Evanghelia după Ioan 10:10).
Isus Hristos a devenit Mântuitorul lumii, pentru că a luat asupra Sa păcatele tuturor oamenilor și a murit în locul lor pe cruce, vărsându-Și sângele nevinovat. Isus Hristos nu a rămas mort. El a înviat! Hristos, care nu a săvârșit niciun păcat, a înviat dintre cei morți, biruind moartea.
Acum, prin învierea Lui, omul poate primi din nou viață spirituală și se poate întoarce la părtășia cu Dumnezeu, deoarece bariera care îl despărțea pe om de Dumnezeu a fost înlăturată prin moartea lui Hristos.
Pentru a primi această viață nouă, omul trebuie să-și recunoască păcătoșenia, să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu și să se întoarcă la El prin credință în Isus Hristos.
Darul vieții veșnice poate fi primit acum prin credință în Isus Hristos.
El Însuși a spus: «Cine crede în Mine are viața veșnică» (Evanghelia după Ioan 6:47).
ALEGE VIAȚA!
Fă chiar astăzi cea mai importantă alegere.
Dumnezeu te așteaptă!
Dumnezeu te iubește!
Vă invităm
la serviciul divin
Ne vom bucura să vă vedem!
Sacramento, CA 95838

